Loading...
 

Obiectivul Clubului

 

 

Koka Prasad, ca lider al Clubului Vikasha Orators
Koka Prasad, ca lider al Clubului Vikasha Orators

Cluburile Agora Speakers oferă un mediu prietenos și de susținere în care membrii pot învăța și exersa abilitățile de bază ale vorbitului în public și leadershipului. Acolo vei găsi nu doar o atmosferă primitoare care încurajează exersarea, ci vei și deveni parte a unei comunități care te va ajuta cu proiectele tele, îți va împărtăși experiențele și va oferi feedback important asupra modurilor în care poți progresa. Îți poți și găsi un mentor care te va ghida pe măsură ce progresezi cu primele proiecte al nivelului de bază. 

Într-un club Agora Speakers nu există „experți” sau „profesori” (iar întâlnirile de club nu sunt, în general, „seminarii” sau „workshopuri”). Toată lumea este prezentă pentru propriul proces de învățare și toată lumea are ceva de învățat și de îmbunătățit, toți îți sunt colegi și egali. 

Poți să vezi cluburile precum „locuri de joacă” în care poți învăța să îți controlezi emoțiile, tracul, sau un loc în care să îți depășești timiditatea. Mulți folosesc cluburile și pentru a exersa discursuri specifice pe care trebuie să le prezinte altundeva, de la un discurs de toast de cavaler de onoare până la prezentări normale pentru întâlniri și conferințe.  

Cluburile sunt entitiăți legale independente, separate de Agora Speakers International dar afiliate acesteia. Drept urmare, încercăm să găsim un echilibru între a asigura o experiență uniformă pentru membrii de peste tot din lume indiferent de clubul din care fac parte și în același timp să le dăm Cluburilor libertatea și autonomia de a se recunoaște pe sine, a fi creative și inovatoare spre beneficiul întregii organizații. 

Întâlnirile de Club 

Cluburile se pot întâlni fie folosind limba engleză fie multe alte limbi străine, și unele cluburi sunt bilingve. Deși engleza este limba de uz „oficial” în cadrul Agora Speakers, încurajăm activ cluburile și grupurile să folosească limba locală pentru a accesa cât mai mulți oameni posibil. De fapt, s-ar putea să descoperi că unele persoane vin la cluburi pentru a-și îmbunătăți controlul asupra unei anumite limbi străine.

O întâlnire de club poate avea loc fizic, virtual, sau ca o combinație a celor două. Cele mai multe beneficii educaționale sunt culese în cadrul întâlnirilor fizice și Programul Educațional impune participarea la cel puțin câteva întâlniri fizice pentru a-l parcurge. 

O întâlnire de club nu este o activitate socială improvizată în cadrul căreia membrii doar se văd și vorbesc, ci este un eveniment planificat cu atenție conform unei Agende specifice și este condus de către un Lider al Întâlnirii (care este un rol voluntar și se schimbă de la o întâlnire la alta). În cadrul unei întâlniri, vei vedea diferite „secțiuni” sau „activități” precum  "Astăzi călătorim către", "Discursuri Improvizate", "Discursuri Pregătite", etc.:

 

Meeting Sections

 

Există zeci de activități posibile care pot avea loc în cadrul unei întâlniri de club, și lista lor crește constant. Avem un capitol special dedicat listei complete. Fiecare activitate antrenează un alt set de aptitudini. Iată un rezumat al uneora dintre activitățile definite momentan:  

 

Activities

 

 

Cine întreprinde care activitate? Asta decid membrii înșiși care se oferă voluntari pentru rolurile din cadrul întâlnirii, în funcție de interesele și deprinderile pe care vor să le acumuleze sau exerseze. 

Cluburile organizează și multe alte activități, precum petreceri, concursuri, evenimente de leadership și multe altele. 

 

Cronometrarea și Evaluarea 

De obicei, întâlnirile durează 1-2 ore, deși am văzut și întâlniri de câte 4 ore la unele cluburi. 

Toate activitățile au o durată strictă de timp alocată - cineva nu poate pur și simplu să preia scena și să prezinte un discurs de 4 ore. Există o durată maximă și minimă pentru fiecare activitate, și este specificată în Agendă: 

 

 

Agenda Timing

 

 

Pentru a învăța și a progresa, fiecare participant primește un feedback cu privire la performanțele sale bazat pe criteriile generale de evaluare ale activității respective. În plus, membrii și invitații pot oferi feedbackul lor generic. 

 

Evaluation

 

Tipuri de Activități

Așa cum am explicat mai devreme, se pot desfășura multe tipuri de activități pe durata unei întâlniri de club. 

Majoritatea acestor activități (precum Discursui Improvizate, Gândul Zilei etc) au mereu aceeași structură și obiective educaționale. Deși conținutul lor se schimbă (evident, nu toți oamenii vor vorbi mereu despre același lucru în cadrul secțiunii Gândul Zilei), obiectivul nu se schimbă. 

Lucrurile nu stau așa când vine vorba despre activitatea Discursurilor Pregătite. Fiecare Discurs Pregătit este un proiect care face parte dintr-o secvență care formează un Nivel Educațional. Fiecare proiect are obiective concrete care diferă de la proiect la proiect. Spre exemplu, un proiect poate fi pe tema varietății de tonalități, altul pe tema materialelor auxiliare, și altul despre utilizarea emoțiilor. Verifică Prezentarea Programului Educațional pentru a explicație mai detaliată. 

 

 


Contributors to this page: agora and livia-elena.olteanu .
Page last modified on Monday August 30, 2021 01:10:41 CEST by agora.